fbpx
Home » Ai răgușit? Protejează-ți vocea!

Ai răgușit? Protejează-ți vocea!

Autor: Angelica Ciltan
0 comentariu 283 vizualizari 6 minute timp estimat

Vocea este asemeni unei amprente vocale: ea diferă de la persoană la persoană, în funcție de vârstă, sex, de „calitatea” corzilor vocale etc. Cu ajutorul ei putem comunica cu cei din jur, ne putem exprima bucuria, tristețea, dezamăgirea… Dar oare câți dintre noi se gândesc să-și menajeze vocea, acest instrument sensibil și extrem de important? Mai ales că factorii ce o pot influența negativ nu sunt deloc puțini. Ai răgușit? Află de ce și cum îți poți proteja vocea.

Cum „funcționează“ vocea?

Organul căruia îi datorăm capacitatea de a vorbi este laringele, care conține și corzile vocale, două benzi musculare învelite de mucoase. În repaus, corzile vocale sunt deschise asemeni unui “V”, pentru a ne permite să respirăm. Când vorbim sau cântăm, aerul expirat trece printre corzile vocale, iar acestea vibrează, producând sunete. Sunetul este amplificat de faringe, gură și fosele nazale, care joacă rol de rezonatori. Sunetele pot fi modificate și modulate cu ajutorul limbii, dinților și buzelor. La copii, corzile vocale măsoară aproximativ 5 mm, la femei 17 mm și 23 mm la bărbați.

Hormonii dictează

O dată cu trecerea anilor, sub influența anumitor hormoni, vocea suferă modificări de intensitate și timbru, mai mult sau mai puțin evidente.

• Pubertatea. Vocea cristalină din copilărie este total diferită de cea a vârstei adulte, deoarece la copii laringele este mai mic. În perioada pubertății, sub influența hormonilor sexuali, laringele crește, iar corzile vocale se măresc, modificându-se astfel și vocea. La pubertate, vocea coboară cu o terță la fete și cu o octavă la băieți.

• Hormonii tiroidieni. Când tiroida secretă prea puțini hormoni vocea poate deveni răgușită, aspră.

• Menopauza. Lipsa hormonilor sexuali feminini (care la menopauză nu se mai secretă deloc) poate afecta vocea, care la unele femei devine mai gravă, mai masculină. Acest lucru nu se întâmplă dintr-o dată, ci progresiv, iar uneori modificările trec aproape neobservate.

Laringita

Putem vorbi de laringită atunci când laringele este iritat sau inflamat. Afecțiunea se manifestă de obicei prin răgușeală (adeseori este singurul simptom), uneori chiar prin dispariția vocii (afonie). Mai pot apărea simptome precum durere sau senzație de gâdilătură în gât, tuse seacă, eventual febră.

Laringita poate fi provocată de schimbări bruște de temperatură, consum de lichide foarte reci, efort vocal prelungit (vorbit mult, țipat), alergii, astm, infecții la nivelul laringelui, nasului, sinusurilor sau bronhiilor.

Răgușeala și pierderea vocii sunt, în cele mai multe cazuri, temporare și lipsite de gravitate, dar dacă aceste simptome apar frecvent poate fi suspectată existența unei afecțiuni mai serioase a laringelui (polipi, noduli, tumoare).

Tratament blând

Laringita virală dispare de obicei de la sine în câteva zile, fără să necesite tratament. Totuși, pentru a preveni complicațiile este util să iei câteva măsuri simple:

• Prima și cea mai importantă măsură este repausul vocal. Timp de 24 ore încearcă să nu vorbești deloc.

• Fă inhalații cu vapori de apă: pune într-un vas cu apă fierbinte 2-3 picături de ulei esențial de eucalipt, de brad, de lavandă sau de cimbru și fă inhalații de două ori pe zi, dimineața și seara.

• Bea ceaiuri calde în care ai adăugat miere și suc de lămâie: două căni pe zi de ceai de podbal preparat cu 2 lingurițe de plantă la 200 ml apă fiartă.

• Nu fuma și nu bea alcool sau băuturi carbogazoase.

• Pentru a diminua inflamația poți lua un antiinflamator (ibuprofen, aspirină), dar nu lua antibiotice fără recomandarea medicului.

Dacă laringita persistă mai mult de o săptămână sau apar dificultăți la înghițire, nu amâna vizita la medicul specialist ORL.

Protejează-ți glasul

În afară de vârstă, există numeroși alți factori ce pot influența „calitatea” vocii, cei mai mulți dintre aceștia fiind legați de stilul de viață. Fumatul, consumul frecvent de alcool sau de băuturi carbogazoase, stresul, oboseala fizică, praful, poluarea, aerul uscat sau inhalarea unor produse chimice pot altera în timp vocea într-atât încât intensitatea ei să scadă până la voce șoptită sau chiar să dispară.

De asemenea, persoanele care vorbesc mult sau tare (profesori, cântăreți, recepționeri, comercianți, antrenori sportivi) răgușesc adesea și riscă să își altereze definitiv vocea sau chiar să și-o piardă, căci se poate instala laringita cronică, ce este mai greu de tratat. Cum îți poți proteja vocea?

• Nu îți suprasolicita vocea (nu țipa, nu vorbi prea mult) și evită factorii iritanți (fumat, exces de alcool, praf etc.).

• Un exercițiu eficient de întreținere a vocii este cântatul cu voce moderată.

• La trezire, înainte de a vorbi, exersează-ți vocea mormăind: pronunță cu gura închisă un „m” prelung. Repetă de câteva ori.

Citește și:
Remedii pentru durerile în gât
Când și cum ne tratăm singuri?
7 secrete ca să nu te îmbolnăvești niciodată

 

Sursa foto: www.123rf.com

Lasa-ne un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și utilizarea datelor dumneavoastră de către acest site web.

Articole similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accepta Mai multe

Politica de cookies