fbpx
Home » Calea naturii pentru o stare de bine

Calea naturii pentru o stare de bine

Autor: ArtPrint
0 comentariu 10 vizualizari 6 minute timp estimat

Calea naturii pentru starea de bine – Auzim de multe ori despre yin și yang și despre echilibrul lor, care dă măsura unei vieți sănătoase și armonioase. Dar ce se află în spatele acestor concepte care au ajuns la noi străbătând nu doar spațiul, ci și timpul?

Taoismul se definește pe sine ca una din numeroasele secte apărute pe teritoriul Chinei, dar una dintre cele mai vechi. Nefiind o religie propriu-zisă, taoismul este mai degrabă o cosmologie și o viziune despre viață și natură, care încearcă să explice și să dea sens universului.

La început nu exista decât vidul, necunoscut și infinit. Mișcarea lui internă a dus la apariția celor două principii complementare pe care azi le cunoaștem drept yin și yang, al căror dans, în continuare, a produs cele 5 elemente, care, la rândul lor, au dat naștere celor 10.000 de lucruri și lumii așa cum o știm azi.

Dansul este reversibil, spun taoiștii, iar oamenii care vor să trăiască în armonie trebuie să cunoască principiile care guvernează universul. Yin și yang, complementarele care ne-au creat, se traduc prin întuneric și lumină, gol și plin, rece și cald, feminin și masculin.

La rigoare, orice pereche de contrarii cade sub incidența acestor două elemente primordiale. Cuvintele în sine sunt mult mai simple: yin reprezintă partea nordică a unui versant, întunecată și rece, iar yang ‒ partea sudică, însorită și caldă. De aici, derivațiile sunt nesfârșite, dar ele dau măsura dualității lumii în care trăim.

Naturalețea ca principiu de viață

Aplicate la viața de zi cu zi, cele două principii indică modul în care trebuie trăit pentru a fi sănătos, împlinit, integrat. O viață care este condusă de principiul moderației, spun taoiștii, este demnă de a fi trăită. Somnul și starea de veghe trebuie să alterneze ritmic, fără excese în nicio privință.

Corpul nu trebuie înfometat, ci hrănit, dar, din nou, fără a exagera în nicio direcție. Plinul și golul au ambele sens, așa că nu trebuie să ne îmbuibăm mereu cu mâncare, ci trebuie să lăsăm să apară senzația de foame.

Somnul este bun, dar atunci când suntem obosiți. Munca este inevitabilă, dar trebuie să o alternăm mereu cu perioade de odihnă, de repaus, de mici pauze care să ne refacă.

A te bucura de viață, acesta este principiul călăuzitor al taoiștilor, ceea ce devine posibil atunci când cunoști și respecți natura și principiile ei.

Soluții simple pentru vieți complicate

Pentru a depăși dualitatea, trebuie să o îmbrățișezi și să o accepți. Astfel, omul nu poate fi activ toată ziua, el are nevoie de odihnă. Nu poate sta fără mâncare prea mult timp, are nevoie de alimente, nu poate trăi fără a inspira și a expira, iar cele două nu pot fi gândite separat.

Astfel, omul contemporan, care duce o existență predominant activă mental, dar sedentară fizic, trebuie să înțeleagă că exact acest mod de viață este cel care cauzează bolile de care suferă. Așa cum mintea are nevoie să se relaxeze, tot așa corpul are nevoie de stimulare și de mișcare. Așa că, dacă vrei să ai o minte ascuțită și eficientă, ar trebui să meditezi zilnic măcar 20 de minute și să te detașezi complet de la orice problemă.

Dacă vrei un corp sănătos, mișcă-l, stimulează-l și solicită-l, mai ales în anii tinereții. Toți specialiștii și medicii de azi încep să înțeleagă aceste principii, chiar dacă vin din altă direcție. Astfel, medicii recomandă și chiar insistă că orice om trebuie să parcurgă zilnic pe jos 5.000 de pași, echivalentul a 4 kilometri.

Multe dintre bolile de azi sunt cauzate de dezechilibre ce pot fi remediate nu prin tratarea simptomelor, cum se procedează de obicei, ci prin înțelegerea cauzelor și schimbarea modului de viață.

Aproape de natură

Mulți ne gândim, când auzim această expresie, că trebuie să căutăm o pădure neumblată, să mergem pe un munte înalt, să ne relaxăm pe malul unei mări îndepărtate, unde nu prea calcă picior de om. Dar cei mai mulți dintre noi uităm că avem mereu natura la îndemână, și anume prin intermediul corpului nostru.

El este nu doar legătura noastră cu natura, ci chiar o parte din natură. Dacă îi înțelegem nevoile, trebuințele, dorințele și dacă îl păstrăm echilibrat, curat și sănătos, vom păși mai ușor pe cale, pe tao, și vom depăși dualitatea inerentă existenței. Tot ce trebuie să facem este să ne cunoaștem.

Sursă foto: 123rf.com

Lasa-ne un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și utilizarea datelor dumneavoastră de către acest site web.

Articole similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accepta Mai multe

Politica de cookies