fbpx
Home » Osteoporoza și reabilitările dentare

Osteoporoza și reabilitările dentare

Autor: ArtPrint
0 comentariu 228 vizualizari 7 minute timp estimat

Osteoporoza este o afecțiune degenerativă a oaselor, care determină pierderea masei osoase. Este o boală tăcută, ale cărei simptome sunt evidente de-abia în stadiile avansate, când complicațiile devin o provocare majoră. Ea intervine în procesul de îmbătrânire, iar principalul efect este că oasele devin mai puțin flexibile și mai fragile și, astfel, se rup mai ușor.

Cauzele apariției osteoporozei și pe cine afectează

De-a lungul vieții, osul vechi este îndepărtat din corpul nostru printr-un proces numit resorbție. La un moment dat, corpul nu mai poate ține pasul cu cantitatea de os pe care o pierde. Procesul de resorbție depășește procesul de formare și, practic, pierdem mai mult os decât creăm. Este, însă, un drum lung până când vorbim despre un punct maxim de fragilitate și despre pierderea densității osoase.

Există mai mulți factori care conduc la osteoporoză – condițiile medicale (boli autoimune, cancer, boli psihice, menopauză, niveluri scăzute de calciu), medicamentele care au ca efect secundar pierderile osoase, precum și stilul de viață nesănătos.

Femeile prezintă un risc crescut de a dezvolta osteoporoză, deoarece au o masă osoasă mai redusă decât bărbații, trec prin menopauză și sunt mai predispuse la anumite tipuri de cancer. De asemenea, persoanele vârstnice, fumătorii, consumatorii de alcool și cei cu antecedente familiale de osteoporoză se află în categoria de risc.

Cum putem afla dacă avem osteoporoză și ce se poate face înainte de începerea tratamentului

Acest lucru poate fi determinat printr-o analiză a densității osoase. Cu rezultatul obținut, este recomandat să consultăm un medic ortoped, endocrinolog, reumatolog, geriatru sau chiar medicul de familie, pentru a primi un diagnostic, care poate indica osteopenie sau osteoporoză.

Tratamentul pacienților cu osteoporoza este, în cele mai multe cazuri, bazat pe bifosfonați, o clasă de medicamente care are rolul de a împiedica resorbția osului.

Există un punct de intersecție între osteoporoză și afecțiunile dentare?

Osteoporoza modifică densitatea oaselor, inclusiv pe a celor de la nivelul cavității orale. Este motivul pentru care pacienții cu osteoporoză privesc cu teamă orice posibilă intervenție dentară chirurgicală, considerând că aceasta nu poate fi realizată. Ei trebuie să știe, însă, că există soluții în situația lor, atunci când au nevoie de tratament cu implanturi dentare sau de reabilitări complexe.

„Este foarte important, dacă ai primit diagnosticul de osteoporoză și ți se recomandă să iei medicamente din gama bifosfonați, să vii prima dată la medicul stomatolog și să ai o discuție despre sănătatea cavității tale orale. Apoi, după tratamentele stomatologice, poți continua cu medicamentul pentru osteoporoză. Nu este o situație dramatică dacă ai osteoporoză și nu se va schimbă nimic dacă îți rezolvi mai întâi problemele dentare și apoi îți urmezi tratamentul cu bifosfonați”, declară Dr. Ionuț Leahu, medic stomatolog cu competență în Implantologie Orală și Master în Implantologie Orală și Parodontologie.

Dantură fixă pentru pacienții cu osteoporoză

Densitatea osoasă scăzută la pacienții cu osteoporoză poate duce la pierderea dinților și poate face ca maxilarul să fie mai vulnerabil la fracturi. Osteoporoza modifică densitatea oaselor de la nivelul cavității orale, dar nu influențează posibilitatea de a înlocui dinții lipsă cu un implant dentar.

Se recomandă ca pacienții să efectueze o vizită la medicul stomatolog și să rezolve eventualele probleme dentare înainte de inițierea tratamentului pentru osteoporoză cu bifosfonați. De asemenea, pacienților deja aflați sub tratament cu bifosfonați li se recomandă, la indicația medicului curant, întreruperea acestuia cu cel puțin 8 luni înainte de procedurile de extracții dentare, adiție osoasă, implant sau orice altă manoperă chirurgicală.

„Osteoporoza nu este ceva rău, ci este parte din ritmul nostru de îmbătrânire. Manoperele chirurgicale nu sunt contraindicate pentru pacienții care au osteoporoză. În schimb, acestea nu le sunt recomandate celor care urmează deja un tratament cu bifosfonați, tratament specific osteoporozei, deoarece această terapie afectează oasele, astfel încât, după orice tratament chirurgical, acestea nu se mai vindecă. În acest caz, osul va ajunge să moară, se va întâmpla necroza osoasă, situație în care nu se mai poate face nimic”, completează Dr. Ionuț Leahu.

Deci, persoanele care au osteoporoză își pot rezolva problemele dentare, pot avea intervenții chirurgicale, își pot recăpăta dantura fixă prin intermediul implanturilor dentare, însă nu în timpul tratamentului. În funcție de densitatea osoasă a fiecărui pacient, există protocoale și tehnici separate prin care se pregătește osul pentru viitorul implant dentar, astfel încât acesta să reziste în timp. În concluzie, există soluții, însă este foarte importantă comunicarea dintre pacient, medicul specialist care urmărește boala și medicul stomatolog pentru analiza istoricului afecțiunilor, în vederea alegerii celui mai bun moment pentru tratament. În aceeași măsură, este esențial să existe bloc operator sau infrastructura de spital dentar în care pot fi desfășurate intervențiile complexe și, de asemenea, să existe un medic anestezist specializat ATI care să fie informat despre starea medicală a pacientului. Aceste condiții garantează pacientului siguranță deplină pe tot parcursul procesului, contribuind, astfel, la reducerea anxietății și la relaxare.

Recomandări pentru pacienții cu osteoporoză care trec prin proceduri chirurgicale

Recomandarea este ca pacienții să se informeze corect și să discute cu medicul stomatolog despre întregul proces de reabilitare care include și procedura de sedare conștientă sau de anestezie. Să vorbească despre starea generală de sănătate și despre așteptările în ceea ce privește rezultatele. Astăzi, tehnologia ajută ca oamenii să beneficieze de soluții rapide, cu riscuri minime și fără durere, însă este importantă alinierea cu echipa medicală.

În privința procedurii efective, pacientul trece printr-o serie de investigații medicale și primește recomandări specifice. De exemplu, este instruit ca în ziua unei proceduri chirurgicale să nu mănânce. Este informat că, în timpul intervenției stomatologice, îi vor fi administrate, pe lângă anestezie, și antibiotice și antiinflamatoare pentru a preîntâmpina sau diminua riscul apariției unui edem post operator.

După procedură și operație, recomandarea este ca pacientul să se relaxeze 1-2 zile, pentru o recuperare completă după intervenție.

Igiena orală corespunzătoare implică periajul regulat de două ori pe zi, dimineața și seara, folosirea mijloacelor suplimentare de curățare, ca ața dentară și apa de gură. Sunt importante și vizitele regulate la medicul stomatolog pentru control, detartraje și periaje profesionale, efectuate o dată la șase luni.

În concluzie, indiferent de complexitate, toate problemele stomatologice ale persoanelor cu osteoporoză pot fi rezolvate. Atunci când vorbim despre o dantură sănătoasă, atât starea de sănătate se îmbunătățește, cât și calitatea vieții.

Lasa-ne un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și utilizarea datelor dumneavoastră de către acest site web.

Articole similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accepta Mai multe

Politica de cookies