fbpx
Home » 7 alimente care te ajută să slăbești

7 alimente care te ajută să slăbești

Autor: Angelica Ciltan
0 comentariu 692 vizualizari 6 minute timp estimat

Să ne menținem, dar mai ales să ne recăpătăm silueta, e o adevărată provocare. Pare că așa suntem programați genetic: ne îngrășăm rapid, dar slăbim doar cu mari eforturi, în săptămâni, luni sau chiar ani. Din fericire, există alimente care te ajută să slăbești, fie pentru că îți oferă puține calorii, dar te satură repede, fie pentru că stimulează arderea grăsimilor. Iată 10 dintre acestea. Cu ajutorul lor îți poți alcătui un meniu gustos, hrănitor, dar și sănătos.

1. Mere

Cu un măr pe zi vei reuși nu doar să ții doctorul departe, ci și să scapi de câteva kilograme. Mărul este foarte bogat în antioxidanți, fibre, vitamine și minerale. Substanțele din mere împiedică depunerea colesterolului pe vasele de sânge, facilitează digestia și eliminarea toxinelor.

Înainte de mesele principale ronțăie un măr: bogat în fibre, acesta îți procură rapid senzația de sațietate, astfel că vei mânca mai puține calorii la masă.

2. Grepfrut

Studii recente au dovedit că adăugând grepfrut sau suc de grepfrut în meniul zilnic putem slăbi fără să modificăm altceva în alimentație. În ce constă cura cu grepfrut? Înainte de mesele principale mănâncă o jumătate de grepfrut sau bea 150 ml suc de grepfrut neîndulcit, preparat în casă. Dacă vrei, poți adăuga puțin suc de lămâie. Cât timp vei continua să mănânci normal nu vei slăbi spectaculos: în jur de 600 g pe lună. Dacă vrei să obții rezultate mai rapid, este recomandabil să reduci numărul caloriilor și să faci puțin sport.

3. Conopidă

Este bogată în vitamina C: cu doar o jumătate de cană de conopidă îți asiguri peste o treime din necesarul zilnic de vitamina C. Mai mult, conopida te ajută să previi unele tipuri de cancere (de colon, de plămâni, de stomac). Deși nu îți oferă multe calorii, fibrele pe care ți le oferă te satură rapid. Folosește-o în locul alimentelor „grele” și bogate în calorii. O poți consuma fiartă la aburi, alături de alte legume sau sub formă de piure ori supă-cremă.

Citește și: Dietă de slăbit rapid: 5 kg în 10 zile! Fără înfometare!

4. Ou

Un studiu efectuat de cercetătorii americani pe un grup de femei care doreau să slăbească urmând un regim hipocaloric a dovedit că ouăle fac parte din alimentele ce le pot ajuta să-și atingă scopul. Concret: femeile care în fiecare dimineață au consumat la micul dejun un ou fiert și pâine prăjită au slăbit de două ori mai mult decât femeile care au mâncat un croasant ce avea tot atâtea calorii.

Proteinele din ou potolesc foamea pentru o perioadă mai lungă de timp, așa că la următoarea masă vei mânca mai puțin. Dacă nu ai colesterolul crescut, poți mânca fără probleme un ou întreg în fiecare zi.

5. Usturoi

Poate nu știai, dar usturoiul te poate ajuta să scapi de kilogramele în plus. Tot ce trebuie să faci este să presari peste mâncarea obișnuită usturoi mărunțit. În acest fel, conform unui studiu efectuat de cercetătorii din Japonia, ai putea slăbi în jur de 12-13 kg în 6 luni (adică 2 kg pe lună).

6. Ardei iute

Capsaicina, ingredientul principal din ardeiul iute, accelerează metabolismul și reduce volumul celulelor grase. Folosește-l ori de câte ori ai ocazia, adăugat în mâncare, în sosuri sau presărat peste diverse preparate.

7. Iaurt degresat

Iaurtul, bogat în calciu, te ajută să-ți regăsești silueta. Fermenții și lactobacteriile îmbunătățesc digestia și mențin echilibrul florei intestinale. Grație proteinelor, grăsimilor și carbohidraților, iaurtul îți potolește foamea, dar în același timp păstrează glicemia la un nivel stabil.

Este recomandabil să consumi iaurt simplu, fără zahăr. O porție de 100 g iaurt îți oferă aproximativ 50-60 calorii. Cel grecesc e o opțiune excelentă. Combinat cu una-două linguri de fructe de pădure sau alături de o felie de pâine integrală prăjită, ți-ai asigurat un mic dejun hrănitor și prietenos cu silueta.

CItește și:
Idei de gustări sănătoase pentru acasă și la serviciu
Apa cu lămâie – avantaje pentru sănătate și frumusețe
Dieta cretană – sănătate și longevitate

Sursa foto: www.123rf.com

Lasa-ne un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și utilizarea datelor dumneavoastră de către acest site web.

Articole similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accepta Mai multe

Politica de cookies