fbpx
Home » Greșeli ce îți pot ruina dieta de slăbire

Greșeli ce îți pot ruina dieta de slăbire

Autor: Angelica Ciltan
0 comentariu 290 vizualizari 6 minute timp estimat

Nu înțelegi: deși te străduiești din răsputeri să pierzi câteva kilograme, nu reușești și pace. Ai renunțat la dulciuri, nu mănânci grăsimi, ai redus caloriile… Degeaba, nimic nu funcționează. Te-ai gândit însă că e posibil ca tactica ta să fie greșită? În timpul unei diete de slăbire este suficientă o simplă eroare pentru ca eforturile tale să fie zadarnice. Iată ce greșeli îți pot ruina dieta de slăbire.

Mirajul produselor „light”

Din preocupare pentru silueta și sănătatea ta, ți-ai umplut frigiderul și cămara cu alimente „light”: „0% grăsimi”, „fără zahăr” etc. De la maioneză și unt, până la ciocolată și sucuri, alegi numai produse „light”, gândind că acestea te ajută să slăbești și să-ți menții greutatea. Ei bine, în realitate lucrurile nu stau chiar așa. Mențiunea „fără zahăr” înscrisă pe ambalajul dulciurilor și sucurilor nu îți garantează că acele produse au calorii puține. De fapt, fructoza (zahărul natural din fructe) și alte substanțe folosite ca înlocuitor al zahărului sunt la fel de calorice precum zahărul.
Concluzia? Chiar dacă produsele alese de tine sunt „light”, consumă-le în cantități rezonabile.

Mănânci prea puțin

Principiul regimurilor hipocalorice este să mănânci mai puține calorii decât are corpul nevoie. Femeile au nevoie de circa 1600-1800 calorii, iar bărbații de 2000-2500. Este însă o mare greșeală să nu mănânci suficient. Dacă sari peste una sau mai multe mese ori dacă la fiecare masă mănânci prea puțin, nu vei reuși să slăbești. Și chiar dacă vei da jos câteva kilograme, le vei recupera foarte repede.

Înfometarea declanșează un semnal de alarmă pentru organism, care va intra în modul de „stocare”. Neprimind suficientă hrană, el va transforma în rezerve de grăsimi fiecare calorie disponibilă și va face economie de energie, inclusiv în ce privește arderile metabolice, pentru a face față solicitărilor.

Ca să slăbești este bine să-ți controlezi aportul de calorii, dar nu până la a te înfometa. Recomandabil este să mănânci puțin la o masă, dar des, adică de 4-5 ori pe zi.

Îți refuzi micile plăceri

Fructul interzis e cel mai dorit. Regimurile de slăbire care interzic complet anumite alimente, lasă loc exceselor alimentare: „gustări” nocturne, dulciuri savurate în fața televizorului, un meniu fast-food cu prietenii etc. Frustrarea este cea care te determină să mănânci într-o manieră compulsivă. Cu cât mai mult te străduiești să-ți refuzi micile delicii culinare, cu atât mai greu reziști tentațiilor. Așadar, răsfață-te din când în când cu ceva „interzis”: o înghețată, o porție mică de cartofi prăjiți, felie de tort etc. În acest fel vei reuși să nu faci excese, căci știi că va exista o „dată viitoare” în care poți savura ceva bun.

Nici un aliment în sine nu te îngrașă și nici nu te slăbește. Doar cantitatea în care îl consumi îți influențează silueta. Adaptează-ți alimentația în funcție de apetit, de pofte (care variază zilnic) și ascultându-ți corpul, care știe mai bine de ce are nevoie.

Mănânci prea repede

Să înghiți mâncarea fără să o mesteci bine îți afectează nu doar tranzitul intestinal, ci și silueta. Mestecând bine, reduci alimentele în mici bucăți ușor digerabile, ceea ce previne balonarea și problemele de digestie. Mestecarea temeinică a alimentelor îți aduce și un alt mare avantaj: vei mânca mai puțin. Poate nu știai, dar senzația de sațietate intervine la 15-20 minute după ce ai început să mănânci. Dacă înfuleci mâncarea în loc să o mesteci încet, în cele 15 minute vei mânca o cantitate de alimente mai mare decât ai cu adevărat nevoie.

Uiți de caloriile lichide

Alcoolul, cafeaua cu frișcă, sucurile de fructe și alte băuturi răcoritoare îți pot zădărnici eforturile de a slăbi. Băuturile dulci nu influențează senzația de sațietate. Adică înghiți calorii, dar foamea nu se potolește. Așadar, dacă vrei să slăbești nu uita să iei în calcul și caloriile pe care ți le aduc băuturile cu care te delectezi pe parcursul zilei.

Televizorul, o capcană

După o zi grea de muncă e foarte tentant să iei cina stând comod în fața televizorului. Ce e greșit aici? Faptul că ecranul-minune te captivează și te poate face să ignori semnalele organismului. Rezultatul? În loc să te oprești când te-ai săturat, mănânci până golești farfuria.

Dacă nu reușești sau nu poți renunța la acest obicei, încearcă cel puțin să te concentrezi mai mult asupra farfuriei, să savurezi gustul și textura fiecărei îmbucături.

Citește și:
Test: Ești dependentă de dulciuri?
Dietă de slăbit rapid: 5 kg în 10 zile! Fără înfometare!
Vrei să slăbești? Trucuri simple ca să reduci caloriile

Sursa foto: www.123rf.com

Lasa-ne un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și utilizarea datelor dumneavoastră de către acest site web.

Articole similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accepta Mai multe

Politica de cookies