Hipnoterapia sau hipnoza este o stare de relaxare profundă la nivel fizic, mental și emoțional, foarte asemănătoare somnului, fără însă a fi în stare de somn, timp în care persoana hipnotizată nu pierde controlul minții și nu este sub puterea cuiva.
Hipnoza sperie, în general, pentru că există preconcepția că persoana care se află în stare de hipnoză poate fi controlată prin sugestiile administrate de către hipnotizator.
Atunci cand citim o carte foarte bună sau vedem un film impresionant, deși mintea conștientă știe că urmărim niște personaje sau actori și actrițe, subconștientul acceptă personajele ca fiind reale și astfel ne identificăm cu ele. Deși suntem absorbiți de acțiunea cărții sau de vizionarea filmului, acestea nu ne controlează, ci ne îndrumă pe firul poveștii.
În timpul hipnoterapiei, nicio clipă persoana hipnotizată nu pierde controlul minții sale și nu se află sub puterea hipnoterapeutului. Ba, mai mult, în situația în care pacientul nu dorește să urmează sugestiile specialistului și se opune lor, acesta nu poate intra în starea de transă.
Hipnoterapia, prin tehnicile și metodele centrate pe pacient, facilitează schimbarea unor tipare comportamentale deja instalate pentru a deveni, spre exemplu, mai motivați, printr-o reprogramare și inducere a unor comportamente noi, constructive, pozitive, proactive.
Care sunt problemele de sănătate care pot fi tratate prin hipnoterapie
Hipnoterapia este o metodă de tratament care poate fi aplicată în anxietate, depresie, fobii, în domeniul medical, prin îmbunătățirea abilităților de a face față bolii, inclusiv în gestionarea durerii, în stresul posttraumatic, în tratarea atacurilor de panică ori prevenirea lor, în înlocuirea unor comportamente cu altele, cum ar fi fumatul sau mâncatul compulsiv.
Mituri despre hipnoterapie
Majoritatea miturilor în hipnopterapie sunt despre pierderea autocontrolului. Pacienții cred că în stare de inconștiență sunt forțați să spună adevărul atunci când ei nu-și doresc asta.
Teama cea mai mare este că ar putea fi determinați, în acest fel, să facă anumite acte antisociale, să mărturisească lucruri pe care altfel nu ar dori să le facă cunoscute sau să facă diverse acte prin care să devină ridicoli.
Nu se întâmplă așa ceva!
În timpul hipnoterapiei, dacă sugestia dată de hipnoterapeut nu este dorită de client pentru că nu îi conferă siguranță sau mai multă forță, aceasta poate fi respinsă. De fapt, oamenii răspund hipnoterapiei în funcție de propriile credințe și nu de credințele hipnoterapeutului.
Hipnoterapia nu este dăunătoare în măsura în care fiecare hipnoterapeut aplică etica profesională, al cărei principal obiectiv este binele pacientului. Etica profesională include și confidențialitatea legată de pacient, aplicarea de tehnici nedăunătoare și norme generale de bun simț și considerație față de persoana aflată în hipnoterapie.
Cine poate fi hipnoterapeut?
Hipnoterapeutul, care de regulă este psihoterapeut, este o persoană instruită în această metodă de tratament. Acesta oferă informațiile necesare astfel încât pacientul sau persoana interesată de hipnoterapie să poată înțelege că această metodă de tratament este pur și simplu o problemă de focalizare a atenției, o stare în care pacientul este capabil să-și atingă potențialul fiziologic și psihologic pe care anterior nu le-a realizat.
Hipnoterapeutul ghidează și conduce persoana aflată în transă în procesul hipnotic, fără a controla persoana. El invită subconștientul să modifice ori să înlocuiască tiparele comportamentale dăunătoare cu altele noi și, de aceea, între ședințele de hipnoterapie este necesar ca pacientul să exerseze ceea ce a învățat, chiar dacă acest lucru presupune un efort personal suplimentar.
Crearea relației terapeutice este la fel de importantă în hipnoterapie ca în orice alt tip de psihoterapie, indiferent de metoda aplicată, astfel că, fără o colaborare apropiată hipnoterapeut – pacient, rezultatele pozitive vor întârzia să apară.
Sunt Luminița Mihaela Lișcă, psihoterapeut la Clinica de Psihologie RENIA. Dacă te confrunți cu astfel de dificultăți, sunt alături de tine pentru a te ajuta să navighezi prin aceste provocări și să găsești echilibrul emoțional de care ai nevoie. Contactează-mă pentru a discuta cum pot să te sprijin în acest proces.
Sursă foto: 123rf.com