Una din cinci mame se confruntă cu tulburări mintale perinatale. Cel mai des, la proaspeții părinți, apar tulburările de anxietate și episodul depresiv, precum și epuizarea parentală / burnout parental, cu care 66% dintre părinții care și muncesc se identifică. În practica clinică și, cu atât mai mult pentru fiecare dintre noi, este dificil să facem diferențierea dintre depresie, burnout (profesional sau parental) și anxietatea generalizată. Însă este foarte important ca diagnosticul să fie cât mai precis, pentru ca recomandările specialistului și tratamentul să ajute.

Ce este burnout-ul parental?

Psihoterapeut Alina PopBurnout-ul parental este un sindrom care poate apărea în viața părinților atunci când aceștia se confruntă cu stresul de prea mult timp și nu mai au resursele necesare să îi facă față.

Acesta reprezintă o situație specifică. Deși are caracteristici comune cu depresia, cu depresia post partum, cu burnout-ul la locul de muncă sau cu anxietatea, este important să înțelegem că îl putem identifica doar prin diagnostic diferențial cu alte tulburări considerate apropiate.

Ce înseamnă diagnostic diferențial și care sunt diferențele dintre diferite tulburări?

Diagnosticul referențial presupune identificarea simptomelor primare care ar trebui să se manifeste cu o frecvență suficient de mare. Simptomele primare sunt destul de diferite de la o tulburare la alta.

În burnout-ul parental, sunt câteva  simptome caracteristice pe baza cărora se poate și diagnostica. De asemenea, pe lângă acestea, sunt prezente si simptomele clasice pe care stresul cronic le produce în organism.

• Epuizare fizică și psihică. Chiar dacă părintele poate avea parte de somn, acesta nu se mai simte odihnit. Simte că parcă totul este greu de făcut, că trebuie să depună mult efort și tot ce ar vrea este să stea și să nu mai simtă nicio responsabilitate.
• Epuizare emoțională legată de parentalitate.
• Distanțare emoțională față de copil. Nu mai are răbdare și nici dorință de a se conecta cu copilul, nu mai este la fel de dornic să îi asculte poveștile sau să petreacă timp împreună.
• Lipsa satisfacției în rolul de părinte, pierderea plăcerii și a împlinirii ca părinte. Dacă până acum ceva timp faptul că era părinte îl făcea să se simtă bine, acum i se pare ca eșuează în rolul acesta. Simte că viața sa, de când a devenit părinte, îi aduce mai mult stres decât bucurie. Nu mai este mulțumit de sine ca părinte.
• Senzația de contrast dintre cum era ca părinte și cum este acum. Este conștient de cum este acum ca părinte, observă cum se simte și cum se comportă și este nemulțumit de sine. Rușinea și vinovăția sunt sentimentele care îl macină adesea.

În burnout-ul la locul de muncă, simptomele sunt corelate cu munca, cu epuizarea fizică și emoțională, cu cinismul și depersonalizarea, cu pierderea eficienței și satisfacției la job.

În cazul depresiei, dispoziția depresivă este prezentă mai tot timpul, iar persoana resimte pierderea plăcerii in legătură cu aproape toate activitățile zilnice.

Depresia post-partum este diagnosticată pe baza acelorași simptome ca depresia clasică, doar că simptomele apar in jurul nașterii copilului, afecțiunea având debutul în primele 12 luni de la nașterea copilului.

Iata semnele cel mai des întâlnite printre părinții care suferă de depresie postnatală!

• Stare de spirit depresivă, inclusiv senzație de tristețe, de gol, lipsa speranței
• Pierderea interesului sau a plăcerii legate de orice acțiune
• Plâns fără un motiv aparent
• Apariția sentimentelor de lipsă a valorii, vinovăție, senzația de a fi prins în capcană
• Dificultăți de concentrare și greutate în luarea deciziilor
• Insomnie sau somn excesiv; greutate în a adormi sau în a menține somnul
• Lentoare în mișcare sau opusul, greutate în a încetini ritmul, agitație interioară
• Simptome fizice cum ar fi schimbări ale apetitului, dureri de cap, palmele transpirate, bătăi mai rapide ale inimii
• Pierderea energiei sau oboseală
• Greutate în a se atașa emoțional de propriul copil
• Ideație suicidară, vătămare de sine sau tentativă de sinucidere

Psihoterapeut Alina Pop

Anxietatea este o tulburare comună; studiile spun că una din cinci mame se confruntă cu ea. Sunt nenumărați factori care pot duce la declanșarea acesteia, cum ar fi cei biologici (modificările hormonale puternice care au loc în timpul sarcinii și imediat după). Pot fi factori psihologici, care țin de structura internă a fiecărei persoane și de istoricul ei de traume (experiențe adverse în copilărie, strategii de coping dezadaptative, pattern-uri de gândire negativă, diagnostic anterior de tulburari mintale etc.). De asemenea, trebuie să luăm în calcul și factorii situaționali, care pot include orice fel de evenimente care pot produce stres mamei pe moment sau pe termen nedefinit (pierderi financiare, pierderea unei persoane apropiate, schimbarea locuintei, schimbarea țării etc.). O doză de griji este normală, mai ales în viața părinților la primul copil. Dar atunci când gândurile și temerile pe care le au părinții devin copleșitoare, când interferează cu funcționalitatea de zi cu zi, de peste 2-3 săptămâni, putem vorbi deja despre o tulburare de anxietate.

Psihoterapeut Alina PopFactorii declanșatori pot fi diferiți pentru fiecare persoană în parte. Ce mi-aș dori să știe fiecare mamă la început de drum este că atât anxietatea, cât și depresia postnatală sunt la fel de importante ca orice altă complicație a sarcinii și a nașterii. Sunt tratabile în urma unui proces de psihoterapie și, acolo unde este cazul, folosind și farmacoterapia.

Pe când simptomele primare sunt destul de diferite de la tulburare la alta, unele confuzii pot să apară atunci când vorbim despre simptomele secundare. Ele nu trebuie să fie neapărat prezente pentru a pune un diagnostic, însă, după cum vedem, ele sunt destul de comune multor tulburări și, pe lângă cele menționate mai devreme,  sunt comune și în cazul depresiei.

Simptomele secundare comune pentru toate acestea pot fi de anxietate, vină, insomnie sau hipersomnie, creștere sau scădere în greutate, dificultăți de concentrare, lentoare în mișcare. Aceste  tulburări și simptomele lor secundare pot fi imaginate ca o diagramă Venn, în care fiecare dintre aceste cercuri reprezintă o tulburare.

O persoană poate avea oricare dintre aceste tulburări fără a prezenta simptome primare dintr-o altă tulburare. De exemplu, când suferim de burnout parental, este posibil ca locul de muncă să fie un loc sacru. Invers, atunci când un părinte suferă de burnout la locul de muncă, mediul familial poate să fie o sursă de pace sau de încărcare.

De asemenea, cineva poate să fie depresiv doar din cauza factorilor endogeni, adică unui lucru intern al organismului sau din cauza hipertiroidismului ori ca o reacție la un eveniment, precum pierderea unui job sau ruperea unei căsnicii. În toate aceste cazuri, persoana ar fi depresivă, dar nu ar experimenta nici burnout parental, nici burnout la locul de muncă.

Am putea să fim și la intersecția dintre burnout la locul de muncă și cel parental, mai ales atunci când simptomele rezultă din factori care pot fi comuni atât pentru parenting, cât și pentru muncă, cum ar fi un nivel înalt de perfecționism. O persoană poate experimenta două tipuri de burnout, unul putând duce la celălalt. Dacă cineva se simte epuizat în rolul de părinte și suprainvestește la locul de muncă pentru a scăpa de presiunea parentingului, ajunge să fie epuizat și în sfera profesională. Dacă experimentăm ambele tipuri de burnout, totul poate duce la depresie foarte repede. Pierderea plăcerii afectează sfere care sunt foarte importante pentru noi, inclusiv pe cele private, legate de viața personală, precum și pe cele din viața profesională.

O altă modalitate prin care putem face diferența dintre aceste tipuri de tulburări este prin a ne uita la consecințe. Toate aceste tulburări au efecte comune precum gândurile suicidale sau consumul de alcool, somatizări sau probleme cu somnul. Acestea sunt, de fapt, ceea ce numim simptome secundare, despre care deja am amintit. Totuși, fiecare simptom are și consecințe specifice.

Burnout-ul la locul de muncă are efecte deloc prezise de depresie sau de burnout-ul parental, cum ar fi să plănuiești să îți dai demisia de la firma ta sau să îți schimbi complet cariera.

Burnout-ul parental poate duce la neglijare și la abuz in cazul copilului, consecințe care nu sunt prevăzute nici de burnout-ul la locul de muncă, nici de depresie.

Este esențial pentru profesioniști să facă o diagnosticare corectă, deoarece tratamentul depinde de diagnostic. Burnout-ul profesional și cel parental nu sunt tratate in același fel, iar depresia presupune o altfel de abordare. Când pacienții se află la intersecția dintre două sau mai multe tulburări, vorbim despre comorbidități și depinde de profesionist să găsească cea mai buna metodă prin care să îi ajute.

Ce se poate face dacă ești diagnosticat cu burnout parental?

Părintele aflat deja în burnout este un părinte care are nevoie de ajutor pentru a-și schimba stilul de viață.

Primul lucru pentru a primi un ajutor potrivit este să știe care au fost lucrurile care l-au adus în această stare, să afle care sunt factorii săi de risc.

Ulterior, poate lucra la aceștia și, de cele mai multe ori, ajutorul pentru a produce shimbarea poate să fie de mai multe feluri. În primul rând, psihologică pentru că, de cele mai multe ori, părintele va descoperi faptul că ceea ce l-a dus la epuizare ține de lipsa limitelor personale, de necunoașterea propriilor nevoi, de lipsa unei valori de sine, de traumele din propria copilarie etc.

Sigur, foarte important este să găsească sprijin în partener, care să îi preia din responsabilități care pot să țină de casă sau de copil ori să găsească acest spijin într-o altă persoană din familie sau din afara casei. Este bine să prioritizeze lucrurile cu adevărat importante și să realizeze că bunăstarea proprie este baza bunăstării întregii familii și, mai ales, a copilului ( mai ales dacă ne gândim că mama este cea în burnout). Suportul social, care poate fi alcătuit din prieteni, este o altă soluție și îi oferă părintelui momente de bucurie, de conversații diferite față de mult prea cunoscutele discuții despre copii. Pentru fiecare părinte, poate fi nevoie de un set diferit de lucruri pe care trebuie să le facă pentru a se recupera în urma epuizării parentale, de aceea, și recomand cel puțin o evaluare la un psiholog specializat sau chiar un întreg demers.

Alina Pop, psihoterapeut specializat în burnout parental

Sursă foto: 123rf.com