fbpx
Home » La psiholog: Sindromul cuibului gol

La psiholog: Sindromul cuibului gol

Autor: ArtPrint
0 comentariu 105 vizualizari 5 minute timp estimat

Ce este sindromul cuibului gol? Atunci când în viața noastră apare primul copil, totul se schimbă. Nimic nu mai e la fel ca inainte. Copilul devine sensul nostru, totul nostru. Dacă avem mai mulți copii, atunci sentimentele se multiplică.

Apoi vremea trece, apare primul dințișor, primul pas, prima zi de grădiniță, prima zi de școală, prima zi de liceu, ultima zi de liceu, majoratul, plecarea la facultate etc.

Într-o zi, copilul nostru ne anunță că în curând va pleca de acasă, așa cum de altfel e firesc, pentru a-și construi propria viață de adult. Suntem fericiți pentru el, însă fericirea are un gust dulce-amar.

Atunci când unicul nostru copil sau ultimul copil pleacă de acasă, conștientizăm că tot ceea ce anterior ne-a umplut viața timp de mulți ani (verificarea temelor, ședințele cu părinții, gătitul mâncărurilor preferate, mersul la antrenamente, la meditații și altele) ne lipsește. Avem timp liber pe care nu prea mai știm cum să îl umplem. În casele noastre acum e parcă prea multă liniște, prea multă ordine și, oricum, pare că nimic din ceea ce facem nu prea mai are sens.

Ei, asta înseamnă că ne confruntăm cu sindromul numit CUIBUL GOL!

Sindromul cuibului gol este un fenomen, nu un diagnostic, pe care mulți părinți îl experimentează și care constă într-un cumul de emoții negative, cum ar fi tristețe, abandon, pierdere.

Desigur, nu toți părinții experimentează acest fenomen și cu aceeași intensitate, însă această experiență este dureroasă din punct de vedere emoțional. Lipsesc toate activitățile pe care le-am enumerat mai sus, care ne dădeau un sens, dar cel mai mult ne lipsește compania copilului nostru / copiilor noștri.

Ce să faci atunci când te confrunți cu sindromul cuibului gol

În timp, aceste sentimente și emoții se estompează și, după o vreme, te obișnuiești și iți dai seama că tu ești acolo, ca întotdeauna,  pentru copilul tau, că îi poți fi alături ori de câte ori are nevoie de tine și că, până la urmă, viața își urmează cursul, cu o dinamică diferită, într-adevăr, dar la fel de plină și de frumoasă.

Totuși, sentimentul de pierdere ori abandon cu care se pot confrunta părinții poate deschide calea către anxietate, depresie și crize existențiale.

Ce e de făcut?

Vorbiți cu familia, cu prietenii, căutați sprijin, împărtășiți ceea ce simțiți, cereți ajutor specializat dacă este nevoie: medic, psiholog/psihoterapeut.

Păstrați legătura cu copilul sau cu copiii voștri, fiți apropiați de ei, întrebați-i cu ce îi puteți ajuta.

Priviți oportunitățile din viața personală și profesională și schimbați perspectiva prin a accepta noi provocări. Păstrați-vă ocupați!

Reînnoiți sau reluați vechile legături pe care, din diverse motive, le-ați neglijat și, nu în ultimul rând, păstrați-vă optimiști și realiști.

Sunt Luminița Mihaela Lișcă, psihoterapeut la Clinica de Psihologie RENIA. Dacă te confrunți cu astfel de dificultăți, sunt alături de tine pentru a te ajuta să navighezi prin aceste provocări și să găsești echilibrul emoțional de care ai nevoie. Contactează-mă pentru a discuta cum pot să te sprijin în acest proces.

Sursă foto: 123rf.com

Lasa-ne un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și utilizarea datelor dumneavoastră de către acest site web.

Articole similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accepta Mai multe

Politica de cookies