fbpx
Home » Depistarea depresiei, un prim pas către o viață plină de satisfacții

Depistarea depresiei, un prim pas către o viață plină de satisfacții

Autor: ArtPrint
0 comentariu 27 vizualizari 5 minute timp estimat

Ne putem imagina viața ca fiind un drum pe care îl parcurgem agale sau alergând. În față sunt toate țelurile noastre, iar în spatele nostru sunt toate învățăturile și toate acele momente care fie ne pot motiva să creștem intensitatea pașilor, fie ne pot face să întârziem, întorcându-ne deseori privirea.

Pe acest drum întâlnim tot felul de provocări, obstacole puse de alții sau de noi înșine, dar și piedici ce țin doar de hazard. Dar oare doar atât să fie?

O persoană care suferă de depresie nu va mai reuși să vadă și părțile bune ale vieții. Nu va mai vedea natura care înconjoară, în toată splendoarea sa, drumul, nici oamenii frumoși, cu suflete colorate, ce pășesc alături de ea.

Cine este responsabil de depistarea depresiei

În cazurile ușoare de depresie, chiar pacientul poate depista afecțiunea și apela apoi la ajutor de specialitate. Cu cât va amâna mai mult momentul, cu atât depresia se va accentua, iar tratamentul va fi mai dificil.

Depresia majoră, însă, este mai greu de depistat de către bolnav. Astfel, sarcina detectării acesteia revine celor apropiați persoanei depresive – familie, prieteni sau colegi de muncă.

Se prea bine știe faptul că depresia poate culmina, din păcate, cu suicid. De aceea, este necesar ca, odată ce sunt descoperite simptomele, să nu se amâne apelarea la ajutor de specialitate. De obicei, se recomandă ca persoana afectată să ia legătura cu medicul de familie, cu un medic psihiatru sau un psiholog sau să fie îndrumată către aceștia, după caz.

👉 Citește și Semnificația culorilor. Ce efecte au culorile pentru starea de spirit

Care sunt simptomele depresiei

Depresia este o afecțiune medicală (tulburare psihică) caracterizată de o perioadă de cel puțin două săptămâni pe parcursul căreia se manifestă o dispoziție tristă, însoțită adesea de pierderea plăcerii pentru aproape toate activitățile, în special pentru cele care în trecut erau considerate a fi plăcute.

De asemenea, o persoană care suferă de depresie poate manifesta și:

  • o scădere vizibilă a nivelului energiei
  • dificultăți în concentrare, gândire sau în ceea ce privește luarea de decizii
  • o creștere/scădere excesivă a poftei de mâncare
  • scăderea intensității sau a dorinței sexuale
  • insomnii

În cazul agravării simptomatologiei, în viața bolnavului pot apărea probleme în diverse domenii de funcționare (social, profesional). Acesta se poate simți vinovat sau inutil, fără motiv, și poate crede cu tărie că afecțiunea de care suferă este incurabilă. În cele mai grave cazuri persoana care suferă de depresie poate manifesta halucinații, idei delirante, gânduri de moarte și poate chiar încerca să se sinucidă.

Cum se poate trata depresia

Unele persoane pot crede că simptomele depresiei minore pot trece de la sine și că nu sunt atât de grave. Netratate însă, ele pot evolua până într-atât încât să pună serios viața bolnavului în pericol.

De regulă, tratamentul depresiei minore se face cu ajutorul psihoterapiei. Aceasta are rolul de a-l ajuta pe pacient să se cunoască mai bine și de a elimina blocajele existente în calea vindecării. Cazurile severe, însă, au nevoie de îmbinarea tratamentului psihologic cu cel medicamentos (pe bază de antidepresive).

De-a lungul timpului, s-a constatat că rezultatele cele mai bune se obțin prin tratamentul mixt, chiar și în cazurile ușoare de depresie. Important este ca tratamentul depresiei să nu fie amânat, bolnavul putând fi scutit de foarte multă suferință dacă apelează din timp la ajutor.

În spital, abordarea multidisciplinară este considerată a fi cheia către reușită, în procesul de vindecare participând echipe de medici psihiatri, medici de reabilitare medicală, interniști, neurologi, cardiologi, endocrinologi, gastroenterologi, alături de psihologi clinicieni.

În detectarea depresiei sunt utile și testele. Există teste pentru depresie gratuite, special concepute pentru a-i ajuta pe cei care au această problemă să se îndrepte din timp către tratament. Depresia, oricât de nemiloasă ar părea, se poate trata!

 

Găsești mai multe sfaturi pentru sănătate în revista #Sănătatea de Azi! O găsești în toate magazinele de presă din țară!
Poți procura revista noastră și online, de pe site-ul publisol.ro, în ediție digitală sau ediție tipărită.

Sursă foto: 123rf.com

Lasa-ne un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și utilizarea datelor dumneavoastră de către acest site web.

Articole similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accepta Mai multe

Politica de cookies