fbpx
Home » Ceaiul de păpădie, leac minunat pentru ficat și fiere

Ceaiul de păpădie, leac minunat pentru ficat și fiere

Autor: Angelica Ciltan
0 comentariu 475 vizualizari 5 minute timp estimat

Popular, păpădia mai este cunoscută și sub numele de flori galbene, floarea-mălaiului, floarea-găinii, cicoare, crestățea, lăptucă. Înflorește din luna aprilie și până în septembrie, perioadă în care poate fi culeasă. Principiile active pe care le conține (carotenoide, vitaminele A, B2, B6, B9 și C, calciu, fier, calciu, magneziu) și care se găsesc în toate părțile plantei, îi conferă proprietăți medicinale importante. Ceaiul de păpădie este minunat pentru ficat și fiere, dar are multe alte virtuți terapeutice.

Frunzele sau rădăcina?

• Tradițional, rădăcina de păpădie este cea care se consumă, fiind recomandată în special pentru tratarea bolilor hepatobiliare. Aceasta se recoltează toamna sau primăvara, de la plante care au cel puțin doi ani. Rădăcina se poate consuma crudă sau uscată, fiartă sau gătită la aburi, în decoct sau sub formă de tinctură.

• Frunzele sunt și ele excelente. Sunt bogate în vitamina A și conțin anumite substanțe utile celor care au inima slăbită sau care suferă de hipertensiune arterială. Uscate, frunzele pot fi folosite pentru prepararea de ceaiuri în decursul anului. Având efect diuretic, sunt de ajutor în tratarea sau ameliorarea edemelor și a unor afecțiuni renale.

• O modalitate simplă de a beneficia de proprietățile curative ale acestei plante este să adaugi o mână de frunze de păpădie la salatele pe care le prepari. Sigur, bine spălate în prealabil și apoi tăiate mărunt. Nu uita că sunt foarte amare, dar tocmai acele substanțe care le dau gustul amar le face atât de prețioase.

Tulburări hepatice și biliare

Păpădia este, prin excelență, o plantă a veziculei biliare (fiere) și a ficatului, după cum o dovedesc nu doar practica, ci și numeroase studii moderne. Stimulează secreția bilei și sprijină funcția ficatului, având efecte benefice asupra digestiei. Este recomandată ca remediu în insuficiență hepatică, hepatită, angiocolită, litiază biliară, fiere leneșă, dischinezie biliară, colecistită.
Se consumă sub formă de infuzie. Aceasta se prepară cu o linguriță de rădăcină uscată la 200 ml apă clocotită. Se lasă la infuzat 10 minute, apoi se strecoară. Se beau 1-3 căni pe zi.

Excelent diuretic

Datorită efectelor diuretice și depurative, păpădia poate fi folosită în cure de dezintoxicare, căci ajută organismul să elimine toxinele. În caz de retenție de apă, edeme, gută, eczeme, hipertensiune arterială, se recomandă sucul de păpădie, care se obține prin stoarcerea frunzelor proaspete. Sucul are un efect diuretic mai pronunțat decât infuzia. În plus, stimulează funcția hepatică și digestivă. În scop terapeutic se ia câte o linguriță de suc de trei ori pe zi.
Dacă preferi infuzia, aceasta se prepară cu 2 linguri de frunze uscate la 125 ml (jumătate de cană) apă clocotită. Se bea de 2-3 ori pe zi.

Dureri articulare

Se beau 1-2 căni pe zi de decoct, care se prepară în general din rădăcina plantei: 2 lingurițe de plantă se pun în 250 ml apă rece, se lasă câteva ore, apoi se dă un clocot. Este un remediu eficient și în caz de acnee și eczeme.

Constipație și tulburări digestive

Ceaiul de păpădie are efecte laxative blânde, fiind benefic împotriva constipației. Este însă de ajutor și în caz de pierdere a poftei de mâncare, dispepsie, indigestie, gastrită hiperacidă. Infuzia se prepară cu 2 lingurițe de frunze uscate de păpădie la 200 ml apă clocotită. Se acoperă vasul și se lasă să infuzeze 10 minute. Se beau 3 căni pe zi, timp de două săptămâni.
Poate fi utilizată și rădăcina, tot sub formă de infuzie: se fierbe în 200 ml apă o linguriță de pulbere obținută din rădăcină uscată. Se bea câte o cană de 3 ori pe zi.

Calculi biliari

Se mestecă zilnic, timp de 2-4 săptămâni, 5-6 tije fragede de păpădie. La început acestea au gust amar, dar pe măsură ce sunt mestecate devin suculente. Substanțele conținute de tije ameliorează durerile reumatismale, reduc inflamațiile hepato-biliare, stimulează funcția veziculei biliare și favorizează eliminarea calculilor biliari.

Sursa foto: www.123rf.com

 

Citește și:
Remedii care te ajută să învingi balonarea
Urzica – beneficii nutriționale și terapeutice
Leacuri bătrânești cu usturoi

Lasa-ne un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și utilizarea datelor dumneavoastră de către acest site web.

Articole similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accepta Mai multe

Politica de cookies