Foarte mulți oameni confundă niște noțiuni simple și se întreabă, de exemplu, care este pulsul normal al unui adult, având în minte, de fapt, frecvența cardiacă, adică numărul de bătăi pe minut ale cordului.
Pulsul este percepția curgerii pulsatile a sângelui prin presiunea exercitată la nivelul unei artere, comprimate între degetele examinatoare și un plan relativ dur, propriu al organismului, fie osos, fie muscular. Pulsul poate fi viguros, slab, bifid, prelungit, rapid etc. Sângele nu circulă în ritm continuu prin vase, ci sub formă de unde. Aceste unde pot fi numărate și ele sunt corelate exact cu frecvența cardiacă, fiecărei bătăi a inimii corespunzându-i o undă pulsatilă.
Fiecare dintre noi își poate lua singur pulsul, într-un mod foarte simplu, la carotide (artere situate în zona laterală a gâtului), la femurale (artere de calibru mediu, situate în zona inghinală) sau la radiale (artere de calibru mai mic, perceptibile pe fața anterioară a antebrațului). Este comod să ne luăm pulsul la radiale, punând două-trei degete, așezate unul lângă altul, deasupra încheieturii, spre degetul mare (se numește police sau policar), așa cum se vede în fotografie. În mod normal, pulsul fiind regulat, se numără undele dintr-un interval de 15 secunde (se poate folosi un ceas), se înmulțește valoarea cu 4 și se obține frecvența cardiacă. Spre exemplu, 17 pulsații în 15 secunde înseamnă 68 bpm (bătăi pe minut), aceasta fiind frecvența cardiacă.
La om, frecvența cardiacă normală se află între 55 și 90 bătăi pe minut. Sub 55 bpm se consideră a fi bradicardia (bradi înseamnă „mai lent”), iar peste 90 bpm se consideră tahicardie (tahi înseamnă „mai repede”). Cea mai bună frecvență a inimii este în jur de 55 – 65 bpm, interval în care cordul lucrează la parametri ideali și are un raport optim performanță / consum de oxigen.
Există o relație binecunoscută între frecvența cardiacă și longevitate. Balena și broasca țestoasă, spre exemplu, au o frecvență mică și trăiesc mai mult. Animalele mici, care ajung și la câteva sute de bătăi pe minut, trăiesc mai puțin (exemplu: pasărea colibri).
Omul se găsește undeva la mijloc, cu frecvența situată între 55 – 90 bpm considerată fiziologică, dar nu neapărat și optimă. Este de dorit să ne menținem frecvența cardiacă în jurul valorii de 60 de bătăi pe minut, lucru care poate fi dificil în timpurile actuale. Exceptând momentele de activitate fizică, sexuală, emoții inerente (când poate apărea o tahicardie normală, de adaptare), mulți oameni au frecvențe înalte chiar și în stare de repaus. Cauzele sunt multiple, de la patologii tiroidiene (hipertiroidie) la tulburări nervoase caracterizate de hiperstimulare simpatică, afecțiuni anxiodepresive cu dezechilibre neurohormonale și altele.
Ameliorarea frecvenței cardiace de repaus se poate face prin exerciții fizice regulate, odihnă suficientă, controale medicale riguroase pentru descoperirea și tratarea afecțiunilor de fond, evitarea stresului, gestionarea eficientă a tulburărilor anxiodepresive, o alimentație sănătoasă, meditație.
În timpul somnului, frecvența scade considerabil în favoarea diastolei (adică pauza dintre bătăile inimii, numite și sistole) și se ajunge chiar la o bradicardie considerată normală, undeva între 40 și 55 bpm. Dacă dormiți cu dispozitive de monitorizare a frecvenței cardiace (ceasuri smart), nu e cazul să vă speriați dacă citiți frecvențe de 40 bpm în timpul nopții.
Pacienții cu afecțiuni cardiologice cunoscute își vor monitoriza zilnic tensiunea arterială, pulsul și, implicit, frecvența cardiacă. Dacă pulsul la radială este rapid și neregulat, substratul poate fi o aritmie de tipul fibrilației atriale, iar prezentarea la medic este necesară. Dacă pulsul este foarte rapid și regulat, poate fi vorba despre TPSV (tahicardie paroxistică supraventriculară) și iarăși se impune prezentarea la medic.
Frecvențele de repaus mici, sub 50 bpm, apar de obicei la sportivii de performanță (prin adaptarea inimii la efort), la tineri (printr-o supraexpresie a sistemului nervos parasimpatic, vagal), la cei cu hipotiroidie sau atunci când există boli ale sistemului electric al inimii. Consulturile la cardiolog se impun în ultimele situații.
Atenție la cei care iau medicamente care optimizează frecvența cardiacă (betablocante, precum metoprolol, bisoprolol, nebivolol, blocante de canale de calciu, precum diltiazem, verapamil, cardiotonice de tip digoxin, preparate mai noi de tip ivabradină), pentru că dozarea în exces poate atrage bradicardia, putând apărea chiar blocaje în conducerea impulsului electric.
Monitorizarea pulsului la artera radială și, implicit, a frecvenței cardiace sunt deosebit de importante și oferă informații prețioase.
Dr. Vasi Rădulescu este medic specialist internist, expert în nutriție, autor de cărți care promovează sănătatea
