fbpx
Home » Remedii care te ajută să învingi balonarea

Remedii care te ajută să învingi balonarea

Autor: Angelica Ciltan
0 comentariu 920 vizualizari 9 minute timp estimat

Supărătoare, chiar dureroasă uneori, această indispoziție poate afecta pe oricare dintre noi într-un moment sau altul. Și pentru că ne face să ne simțim abdomenul umflat precum un balon, ce nume altul i se potrivea mai bine decât „balonare”? Vestea bună este că poți scăpa de această neplăcere digestivă cu ajutorul remediilor naturale.

Ce este balonarea?

Deși de cele mai multe ori este lipsită de gravitate, balonarea, adică senzația neplăcută de burtă umflată, încordată și tare, poate fi însoțită și de simptome care ne pot produce mult disconfort: eructații, senzație de greutate în stomac, dureri abdominale, crampe, gaze. La unele persoane, abdomenul se poate mări cu câțiva centimetri sau chiar se poate dubla în timpul zilei, revenind la normal pe durata nopții. Cauzele balonării pot fi diverse:

• Aerofagia – zilnic înghițim 1-2 litri de aer.

• Constipația

• Gaze intestinale produse în exces

• Schimbările hormonale, de exemplu sindromul premenstrual sau sarcina

• Sindromul colonului iritabil

• Intoleranțe alimentare, precum intoleranța la gluten, intoleranța la lactoză

• Obiceiurile alimentare

• Stresul, anxietate, îngrijorarea excesivă

Alimente care te scapă de balonare

Adeseori, responsabile pentru acea senzație neplăcută de greutate sunt obiceiurile noastre alimentare. Pentru a preveni și ameliora balonarea, iată câteva sfaturi:

• Dacă balonarea este urmarea unei diete bogate în vegetale, soluția nu este să mănânci mai puține legume, fructe, cereale integrale sau leguminoase. Dimpotrivă, s-a observat că un consum regulat de fibre duce la adaptarea florei intestinale, astfel că în timp se vor forma mai puține gaze. Dacă situația nu se remediază așa, iar disconfortul resimțit este mare, încearcă să depistezi alimentele care îți fac probleme și evită-le sau consumă-le în cantități mai mici: ceapă, varză etc.

• Atenție la crudități, poate nu le tolerezi prea bine. În acest caz gătește legumele. Urmărește dacă nu cumva coaja sau semințele fructelor ori legumelor (mere, pere, roșii etc.) sunt cele care îți creează probleme. Dacă da, curăță-le de semințe și de coajă.

• Optează pentru cerealele integrale în locul celor rafinate, care sunt mai greu de digerat.

• Redu consumul alimentelor grase și al celor procesate.

• Dacă nu tolerezi laptele (ai intoleranță la lactoză), optează pentru lapte fără lactoză ori lactate din soia, iar dacă ai intoleranță la gluten, ocolește pâinea și pastele făinoase.

• Acordă-ți timp suficient la ora de masă. Dacă mănânci în grabă sau vorbești în timpul mesei, vei înghiți mult aer. Rezultatul? Acumulezi gaze în sistemul digestiv, iar aceste gaze sunt responsabile de balonare.

• Evită zahărul, băuturile carbogazoase și alcoolice.

Ceaiuri pentru balonare

Nu doar schimbările alimentare te ajută să combați fermentațiile intestinale, ci și unele plante, precum mușețel, mentă, anason, mărar, chimen, consumate sub formă de ceai ori, unele dintre ele, ca ingrediente în mâncare.

Mușețel

Este o plantă care combate eficient nu doar balonarea, ci și alte probleme digestive, precum indigestie, colită, arsuri gastrice, rău de mișcare, sindromul colonului iritabil. Grație proprietăților antiinflamatoare, antispastice, calmante și relaxante, mușețelul alină durerile abdominale, reduce flatulența și ameliorează balonarea. Pentru a profita de toate beneficiile sale, bea câte o cană cu ceai de mușețel după fiecare masă.

Mentă

Este o plantă care acționează la toate nivelurile digestiei: stimulează vezicula biliară, combate fermentația alimentelor, alină senzația de balonare, arsurile gastrice, grețurile, crampele abdominale. Un adevărat panaceu digestiv. Infuzia se prepară cu o linguriță de plantă la 200 ml apă fierbinte. Bea o cană după mesele principale.

Rozmarin

Înlesnește activitatea stomacului, atenuează senzația de balonare și de greutate în stomac, stimulează producerea sucurilor gastrice. În plus, rozmarinul este un tonic general, care ajută la combaterea oboselii cauzată de o digestie dificilă. Prepară o infuzie cu o lingură de plantă la 250 ml apă clocotită. Acoperă vasul și lasă să infuzeze 10 minute. Bea câte o cană după fiecare masă principală.

Cimbru

Acționează ca antispastic, calmează durerile de stomac cauzate de spasme, previne fermentația intestinală, diminuează senzația de greață. Pune 20 g plantă (aproximativ 4 linguri) într-un litru de apă clocotită, acoperă vasul și lasă să infuzeze 10 minute. Nu uita să lași să cadă în infuzie picăturile acumulate pe capac, căci ele conțin substanțe volatile prețioase. Bea 3-4 căni de infuzie pe zi, îndulcită cu miere.

Roiniță

Calmează crizele de aerofagie și eructațiile, atenuează flatulența și migrenele de origine digestivă, crește fluxul biliar (ceea ce ajută stomacul să-și facă treaba mai rapid). Infuzia se prepară cu o lingură de plantă la 250 ml apă clocotită. Se lasă să infuzeze 10 minute. Se bea o cană după mesele principale.

Anason

Este una dintre cele mai bune plante anti-fermentație: calmează durerile și spasmele intestinale, stimulează digestia, favorizează eliminarea gazelor. Este recomandat în meteorism (abdomen umflat din cauza gazelor acumulate în stomac și intestin), aerofagie, vărsături. O jumătate de linguriță de semințe (întregi sau zdrobite) se pun într-un tifon și se cufundă într-o cană cu apă clocotită pentru 10 minute. Se bea câte o cană după fiecare masă.

Citește și:  Leacuri bătrânești cu usturoi

Mărar

Este o plantă aromatică ce posedă virtuți terapeutice de excepție, fiind utilă în tratarea dispepsiei și fermentațiilor intestinale, aerofagiei, colitei, gastritei, spasmelor intestinale etc.

Se prepară infuzie cu o linguriță de semințe uscate și măcinate la 200 ml apă clocotită. Se acoperă vasul, se lasă să infuzeze 5-10 minute, apoi se strecoară. Se beau 2-3 căni pe zi, între mese.

Cerențel

Are acțiune dezinfectantă și calmantă, fiind recomandat în diverse afecțiuni ale stomacului, diaree de natură infecțioasă, crampe intestinale și în special în dispepsie și balonare. Se toarnă 500 ml apă fierbinte peste 30 g de rădăcină de cerențel măcinată și se lasă vasul acoperit timp de 15 minute. Ceaiul este foarte aromat și se bea de preferință neîndulcit, câte o cană de două ori pe zi, între mese, în cure de câte cinci zile, cu pauză de o săptămână între ele.

Chimen

Având proprietăți antispastice și carminative (favorizează eliminarea gazelor intestinale), chimenul este considerat una dintre cele mai bune plante împotriva fermentațiilor intestinale. În același timp, însă, este un excelent remediu împotriva multor altor probleme digestive: dispepsie, spasme gastrice, aerofagie, indigestie, paraziți intestinali. Se pune o linguriță de semințe într-o cană cu apă clocotită, se lasă să dea un clocot, apoi se infuzează 10 minute. Se bea câte o cană după fiecare masă principală.

Citește și: 9 antibiotice naturale puternice

Coriandru

Un alt remediu de bază împotriva balonării este coriandrul, un condiment înzestrat cu capacitatea de a îmbunătăți digestia și de a favoriza eliminarea gazelor. Este util în caz de digestie dificilă, aerofagie, spasme digestive și, bineînțeles, flatulență. Infuzia se prepară cu o linguriță de semințe la o cană cu apă fierbinte, se aduce la punctul de fierbere, apoi se lasă să infuzeze 10 minute. Se bea câte o cană după fiecare masă.

Cărbune activ

La nevoie, când balonarea și senzația de abdomen umflat nu cedează cu alte remedii, poți încerca și cărbunele activ. Cunoscut mai ales pentru eficiența împotriva mahmurelii și a intoxicațiilor alimentare, cărbunele activ este la fel de eficient și în rezolvarea problemelor gastrointestinale, acționând ca un burete care absoarbe gazele, microorganismele și toxinele din tubul digestiv. Îl poți cumpăra de la farmacie sau din magazinele cu produse naturale. În ce privește doza, respectă indicațiile din prospectul preparatului. Reține: cărbunele activ poate închide scaunul la culoare.

Citește și:
Leacuri bătrânești cu usturoi
Aromoterapia – vindecare cu uleiuri esențiale
Urzica – beneficii nutriționale și terapeutice

 

Sursa foto: www.123rf.com

Lasa-ne un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și utilizarea datelor dumneavoastră de către acest site web.

Articole similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accepta Mai multe

Politica de cookies