Gerul și variaţiile de temperatură şi umiditate din anotimpul rece pot face ca pielea noastră să devină mai uscată, mai sensibilă, mai lipsită de elasticitate, de tonus şi de strălucire. Tot din aceste cauze, părul e mai rebel, iar unghiile sunt mai puţin rezistente. Ce de inconveniente, nu-i aşa? Le poţi preveni, însă, prin câteva măsuri simple.
Temperaturile scăzute şi vântul tăios de iarnă sunt motivele care ar trebui să te determine să recurgi la proceduri de îngrijire de sezon, pentru a-ţi menţine pielea catifelată, părul sănătos şi unghiile tari. Iată ce ai putea face în acest sens, fără cheltuieli prea mari!
Pielea
Atenţie la deshidratare! Temperaturile scăzute extreme de afară, dar şi căldura artificială din încăperi pot avea ca efect deshidratarea pielii. O poţi evita dotându-te cu un umidificator sau ţinând mereu pe calorifer un prosop umed ori vase cu apă pe dulapurile înalte.
Alegerea săpunului, importantă. Foloseşte un sortiment ce previne deshidratarea pielii. Iar în apa în care faci baie adaugă câteva picături de ulei; în felul acesta, îţi ajuţi pielea să nu piardă din propriul conţinut hidric, în timpul îmbăierilor.
Senzaţie de piele uscată? E cauzată atât de purtatul hainelor groase, care nu lasă pielea să respire, cât şi ca urmare a supunerii organismului la schimbările de temperatură şi la o umiditate crescută. Pentru a îndepărta această senzaţie neplăcută, prepară-ţi un amestec din părţi egale de ulei de măsline, ulei de muştar şi ulei de susan şi foloseşte-l ca loţiune de corp. Nu îndepărta restul de grăsime rămasă pe piele recurgând la săpun, e suficient să faci duş. Un efect excelent îl are uleiul de nucă de cocos.
Ai grijă de pielea din jurul ochilor. Poate părea surprinzător, dar nu există niciun motiv să nu porţi ochelari de soare iarna! Aceștia te protejează nu doar de radiaţiile solare, ci şi de vânt, zăpadă, frig.
Părul
Aspru, uscat şi deteriorat? Pe timp de iarnă, frigul poartă vina. Înainte de spălare, masează-ți părul câteva minute cu un ulei vegetal, încălzit uşor înainte. Foarte indicat este uleiul de măsline. Atenţie, însă: recurgerea frecventă la o asemenea procedură poate conduce la un efect opus celui dorit! Aşadar, limitează-te la o dată pe săptămână.
Spălatul, nu prea des. Dacă, totuşi, consideri că trebuie s-o faci zilnic, încearcă măcar să nu ieşi prea repede din casă după ce tocmai ai ieșit din baie.
Atenţie la ce porţi pe cap! Şepcile și căciulile, fie din lână, fie din material sintetic, te apără de frig, dar pot avea un efect negativ asupra structurii firului de păr. Nu întâmplător au căciulile din blană şi pălăriile căptuşeală de mătase, un material care nu are efecte nedorite asupra podoabei capilare. O eşarfă de mătase ar fi varianta ideală de acoperământ pentru cap, doar că pe ger nu este suficient de călduroasă. Totuși, ideal ar fi ca şepcile, pălăriile sau căciulile să aibă căptuşeală din materiale mai fine.
Tunsul, o soluţie. Iarna, firele de păr se despică mai uşor la capete, motiv pentru care ar trebui scurtate mai des, măcar o dată pe lună.
Buzele
Uscate şi crăpate? Nu încerca să scapi de neplăcuta senzaţie folosind o cremă hidratantă la întâmplare, ci unge-le cu unt fără sare, smântână proaspătă sau ulei de măsline. Important este şi să încerci să scapi de obiceiul, în cazul în care îl ai, de a-ţi linge buzele fără motiv.
Ruj şi balsam, dar nu oricare! Foloseşte pe timpul zilei un ruj hidratant, iar pe timpul nopţii, balsam pentru buze. Balsamurile cu arome, parfum sau colorant le pot usca şi mai tare. Bune sunt cele care conțin ulei mineral. Sau desfă o capsulă de vitamina E şi unge-ţi buzele cu conţinutul acesteia.
Îndepărtează celulele moarte. Poţi folosi la ungerea buzelor, mai ales dacă sunt şi crăpate, pentru a îndepărta celulele moarte, o periuţă de dinţi, pe care întinzi remediul cu care vrei să le tratezi. Cel mai indicat ar fi ca, dimineaţa, după ce te-ai spălat pe dinţi, să le „mângâi“ cu periuţa umedă, pe care ai întins, eventual, o cantitate mică din remediul pe care îl foloseşti pentru hidratare.
Au devenit palide? Le poţi reda culoarea ştergându-le cu puţin suc de lămâie, după care să foloseşti un balsam pentru buze.
Unghiile
Şi ojă, şi lac. Foloseşte lac de bază pentru unghii înainte de a le da cu ojă. Chiar ar fi bine să-l aplici în două straturi şi abia după aceea lacul de unghii propriu-zis. În felul acesta, stratul de ojă se menţine mai mult timp, iar unghiile sunt protejate de frig.
Poartă neapărat mănuşi. Pune-le înainte de a ieşi din clădire, nu abia după ce ai ajuns în stradă, pentru a nu-ţi expune mâinile efectului negativ al schimbărilor bruşte de temperatură. Altfel, va avea de suferit nu doar lacul de unghii, care va pierde din strălucire, ci şi pielea mâinilor tale, care se deshidratează cât ai clipi.