fbpx
Home » Ce dezvăluie grupa de sânge despre personalitatea ta

Ce dezvăluie grupa de sânge despre personalitatea ta

Autor: Angelica Ciltan
0 comentariu 209 vizualizari 9 minute timp estimat

„Ce grupă de sânge ai?”. Dacă ajungi în Japonia, te poți oricând aștepta la o așa întrebare. Acolo există convingerea fermă că grupa de sânge a unei persoane este strâns legată de personalitatea acesteia. Majoritatea japonezilor cred în acest sistem la fel de mult pe cât cred occidentalii în horoscop.

Studiile japonezilor

Interesul pentru grupele de sânge a apărut în Japonia în anii 1920-1930, ca reacție împotriva rasismului din Occident. Oamenii de știință din Vest au descoperit că grupa de sânge B este frecventă în Asia, dar rară la caucazieni, unde predomină grupele de sânge A și O. Cum grupa sanguină B era tipică pentru animale, ei au ajuns la concluzia că asiaticii erau inferiori pe scara evoluției. Străduindu-se să infirme această teorie, japonezii au transformat studierea grupelor sanguine nu doar într-o preocupare populară, ci chiar într-o știință.

Totul a început în 1931, când Furukawa Takeji, care lucra în departamentul administrativ al unui liceu, a lansat ipoteza că există o legătură între grupele de sânge și temperament. Pornind de aici, între anii 1950 și 1970, numeroase alte echipe de specialiști, în special din Japonia, au efectuat studii în acest sens. Să vedem la ce concluzie au ajuns acestea.

Grupa O

38% din populația lumii are grupa O+ (Rh pozitiv) și 6% O- (Rh negativ)

Trăsături principale: încredere în forțele proprii, mândrie, sociabilitate, optimism, independență, loialitate, ambiție, gelozie, aroganță, lăcomie, lipsă de încredere.

Persoanele care au această grupă sanguină sunt sociabile și populare, de aceea își fac prieteni cu multă ușurință. Sunt extrovertite, își dezvălui sentimentele în mod franc, dar se întâmplă uneori să își exprime în mod furtunos emoțiile. Pot foarte repede să adopte un punct de vedere contrar majorității, dar nu întotdeauna își apără poziția până la capăt, deși se pricep să mânuiască cu dibăcie cuvintele și le-ar fi ușor să-i atragă și pe alții de partea lor. Dacă au de ales, preferă calea mai ușoară, cea care le oferă mai multe oportunități, chiar dacă asta presupune să renunțe la propria opinie.

Sunt persoane influențabile și pot fi dominate de cei în care au încredere. Le place să se afle în centrul atenției și par foarte încrezătoare în forțele proprii. Sunt creative, pline de idei și de inițiativă, le place să demareze proiecte. În ciuda acestor calități, nu întotdeauna reușesc să se mobilizeze pentru a termina ce au început. Dau dovadă de multă eficiență atunci când au ocazia să organizeze o activitate, sunt ambițioase, dar nu se împacă foarte bine cu detaliile.

Celebrități: Elvis Presley, Paul Newman, regina Elisabeta II, Ronald Reagan, John Lennon, Al Capone, Gerald Ford

Grupa A

34% din populația globului are grupa A+ și 6% A-

Trăsături principale: calm, răbdare, sensibilitate, încăpățânare, onestitate, nervozitate, tendință spre obsesii, încrâncenare

Sunt persoane calme, temperate, convenționale, pentru care contează destul de mult opinia celorlalți. Deși se manifestă mai mult introvertit și timid în relațiile cu ceilalți sunt, totuși, nervoase în interior. Explicația: sunt perfecționiste și își stabilesc standarde înalte. De aceea sunt mereu „în priză”, atente să nu greșească, ceea ce le creează o stare de tensiune psihică, pe care se străduiesc să o ascundă.

Pun mare preț pe prietenie și dau dovadă de loialitate față de cei cu care au relații mai apropiate. Schimbările nu sunt tocmai pe placul lor, de aceea sunt indecise și ezitante în fața unei situații de noutate. Poate și pentru faptul că sunt înclinate spre pesimism, așa că pun mereu răul în față. Lucrează bine în echipă și știu să respecte regulile. Sunt persoanele cu cele mai multe calități artistice dintre toate grupele sanguine.

Celebrități: George Bush senior, O. J. Simpson, Britney Spears, Alan Alda, Jet Li, Adolf Hitler, Richard Nixon, Ringo Starr

Grupa B

9% din populație are grupa B+ și 2% B-

Trăsături principale: optimism, creativitate, flexibilitate, imprevizibilitate, individualism.

Raționali și pragmatici (cei mai practici dintre toate grupele sanguine), le place să își găsească singuri drumul în viață. Își fixează țeluri precise, pe care apoi se străduiesc să le atingă, depunând toate eforturile de care sunt capabili. Odată ce au început ceva, nu se opresc până nu termină. Își concentrează toată atenția asupra a ce au de făcut, neglijând deseori alte activități sau chiar pe cei din jur. Sunt plini de energie și nu rareori sfârșesc prin a fi dependenți de muncă. Firea lor individualistă îi face să nu agreeze prea mult munca în echipă, preferând să se facă remarcați prin propriile forțe. În schimb, au o personalitate puternică și nu pot fi ușor influențați. Sunt sociabili, le place aventura și activitățile antrenante. În relațiile de prietenie sunt destul de rezervați și aproape întotdeauna se lasă conduși de rațiune, ignorând ce le dictează sentimentele. Din acest motiv, cei din jur îi pot percepe ca fiind persoane reci și serioase.

Celebrități: Paul McCartney, Mia Farrow, Leonardo Di Caprio, Johnny Depp, Jack Nicholson, Luciano Pavarotti, Tom Selleck

Grupa AB

4% din populație are grupa AB+ și 1% AB-

Trăsături principale: control de sine, sociabilitate, rațiune, popularitate, spirit critic.

Japonezii consideră grupa AB cea mai „rea” dintre toate. Persoanele cu această grupă sunt greu de încadrat într-o categorie anume, deoarece sunt o combinație a celorlalte grupe sanguine, având caracteristici de la toate acestea. Pot fi încrezători cu unii, dar timizi cu alții, pot fi raționali, dar și sentimentali, cu alte cuvinte capabili să treacă ușor de la o stare la alta, în funcție de cum bate vântul. Știu să își asume responsabilități, dar nu se descurcă prea bine atunci când li se cere prea mult. Sunt persoane de încredere, cărora le place să dea o mână de ajutor celorlalți atâta timp cât li se permite să o facă în stilul lor. Le place să fie ei cei care stabilesc condițiile și își rezervă dreptul de a abandona orice activitate sau relație atunci când lucrurile nu merg precum au sperat. Deși sunt recunoscute ca fiind persoane sensibile și pline de tact, aceste calități nu sunt mereu suficiente pentru a le contrabalansa defectele.

Celebrități: John F. Kennedy, Marilyn Monroe, Mick Jagger, Thomas Edison, Jackie Chan, Alain Prost

 

Citește și:
Ce culoare are personalitatea ta?
De ce e bine să râzi 15 minute pe zi
Cum să-ți revii după o despărțire

 

Sursa foto: www.123rf.com

 

Lasa-ne un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și utilizarea datelor dumneavoastră de către acest site web.

Articole similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accepta Mai multe

Politica de cookies