Deși sunt ieftini și îi găsim în toate magazinele, fulgii de ovăz nu sunt încă prea populari la noi. Cu toate acestea, sunt înzestrați cu calități nutritive de excepție, care aduc numeroase beneficii sănătății noastre.
Combat constipația
Ceea ce face fulgii de ovăz atât de celebri este bogăția lor în fibre alimentare (10 g fibre la 100 g), atât solubile, cât și insolubile. În stomac, fibrele se transformă într-o substanță gelatinoasă care încetinește digestia. Drept urmare, împiedică creșterea bruscă a glicemiei și insulinei, efect benefic tuturor, dar mai ales celor care suferă de diabet. În plus, grație fibrelor, ovăzul menține echilibrul florei intestinale (favorizează înmulțirea bacteriilor prietenoase) și reglează tranzitul (combate constipația). Mai mult de atât, studiile arată că un consum suficient de fibre ne ferește de bolile cardiovasculare, diabet, unele cancere (stomac, colon).
Porția zilnică de energie și vitamine
Nutriționiștii ne îndeamnă să consumăm zilnic cereale integrale. Ei bine, îți reamintim că fulgii de ovăz sunt cereale integrale. Un bol de terci de ovăz (fulgi de ovăz fierți în apă sau lapte), peste care presari o lingură-două de fructe de pădure, reprezintă cea mai bună alegere pentru un mic dejun sățios, sănătos și energizant. Pe lângă proteinele de bună calitate (toți cei 8 aminoacizi esențiali), ovăzul ne oferă mulți alți nutrienți prețioși: calciu, potasiu, fosfor, mangan, magneziu, fier, seleniu, zinc, vitamine din grupul B (utile pentru sănătatea celulelor nervoase), vitamina E (puternic antioxidant). Aici găsești rețete sănătoase cu fulgi de ovăz.
Scad colesterolul
Fibrele solubile prezente în fulgii de ovăz, în special beta-glucanul, sunt capabile să reducă nivelul colesterolului, trigliceridelor, dar și a glicemiei. Cele mai bune alimente care scad colesterolul.
Ajută la slăbit
Vrei să slăbești? Mizează tot pe ovăz. Mănâncă în fiecare dimineață un bol cu terci de ovăz, care îți potolește foamea pentru 3-4 ore, fără să conțină multe calorii: 100 g terci preparat cu apă au doar 80 de calorii. Sau adaugă trei linguri de fulgi la salate, iaurt sau legume.
Protejează inima
Fulgii de ovăz conțin mulți antioxidanți, în special avenantramide, un tip de antioxidant pe care îl găsim aproape exclusiv în ovăz. Aceste substanțe cresc producerea oxidului nitric, care protejează inima și vasele de sânge prin faptul că favorizează normalizarea tensiunii arteriale, îmbunătățește circulația sângelui, reduce inflamația din corp.
Ce cantitate de fulgi de ovăz se mănâncă pe zi?
Ca să te bucuri de toate beneficiile pe care le aduc sănătății, ideal ar fi să consumi între 40-80 g de fulgi de ovăz pe zi. Pentru a preveni diabetul și constipația, porția minimă zilnică este de 40 g de fulgi de ovăz pe zi, arată studiile.
Fulgi de ovăz seara. O idee bună?
Poți mânca fulgi de ovăz seara, iar acest lucru poate chiar aduce beneficii importante sănătății tale. Savurați seara, fulgii de ovăz pot contribui la un somn odihnitor. Acest lucru se datorează conținutului de melatonină și triptofan, substanțe care reglează ciclul somn-veghe. De asemenea, fiind o sursă bună de magneziu, fulgii de ovăz ajută la relaxarea mușchilor și reducerea stresului, ajutând corpul să se pregătească de somn.
Așadar, fie că sunt consumați dimineața sau seara, fulgii de ovăz sunt o alegere excelentă pentru o dietă echilibrată, grație calităților nutriționale de excepție și a beneficiilor lor multiple pentru organism. Sănătatea și starea ta de bine vor avea numai de câștigat dacă îi vei include zilnic în meniu.
👉 Dietă de slăbit rapid: 5 kg în 10 zile! Fără înfometare!
👉 Cea mai rapidă soluție împotriva constipației: semințele de chia. Află rețeta!
👉 Leguminoasele: de ce să nu-ți lipsească din farfurie
sursa foto: www.123rf.com