Paliația înseamnă tot ceea ce faci pentru un om aflat într-o situație gravă ca să sufere cât mai puțin. Îi dai un antalgic, îi faci un sedativ, îi administrezi chiar morfină. Durerea lui e atât de mare, încât moartea pare o dulce ispită, o scăpare… Cazul nu are nicio rezolvare, așa că nu poți decât să mai pui un bandaj, să mai dai o substanță, să mai anesteziezi omul un pic.
Îmi aduc aminte de o gardă în care am fost chemat la Chirurgie să scad tensiunea unui bărbat de vreo 60 de ani, agitat, cu dureri mari. Am intrat în salon și în pat am observat un domn care avea ochii înlăcrimați. Fusese scos din Secția de Terapie Intensivă și adus în salonul de Cronici. Suferise o operație numită în doi timpi, pentru un cancer de colon îngrozitor, metastazat, depășit. Nu mai putea elimina normal materiile fecale, așa că avea nevoie de o reconstrucție, de un anus contra-naturii, o deviere improvizată undeva la nivelul peretelui abdominal, cu o valvă din cauciuc și o pungă. Omul avea însă metastaze în toate organele abdominale, chiar și în oase. Echipa chirurgicală lăsase leziunea central abdominală deschisă, fără să o coasă (am văzut mai multe intervenții așa), acoperită doar cu o membrană transparentă. Pereții tăieturii sângerau din cauza tensiunii arteriale mari. Îmi era cumplit de milă de acel om. I-am strâns mâna și i-am explicat ce pastile îi dau pentru a scădea tensiunea de 190/110 mmHg. Soția dumnealui m-a abordat pe hol, rugându-mă să-i explic cazul, implorându-mă să-i promit că se va vindeca. Nu aveam cum să o mint, dar nici nu aveam cum să-i arunc adevărul medical pur în față. Am luat foaia de observație, am cercetat-o cu atenție, mi-am scris consultul în câteva rânduri pe ea și-am încercat să o liniștesc pe doamna. Ce însemna paliația aici?
Legăm, în mod automat, vârsta înaintată de boală. Am făcut voluntariat în mai multe centre – mă duceam să-i văd pe oameni o dată la câteva săptămâni și țineam legătura prin whatsapp cu asistentele din centre, să mă cheme dacă apare ceva important sau să mă anunțe de vreun caz care ar impune solicitarea serviciilor de urgență. Nu de puține ori, ajungeam să observ că nu eram anunțat de decompensări pulmonare, cardiace, infecții… fie pentru că oamenii din centre nu voiau să mă deranjeze, fie pentru că ei considerau acele stări ca fiind normale, apariții inerente pentru vârsta lor.
Nu, nu e deloc normal să asociem automat vârsta înaintată cu boala! Am trăit în atât de multe neajunsuri, încât bătrânii noștri au ajuns cu numeroase tare la 60-70 de ani. Le-au dus pe toate în cârcă. Accesul la informație a fost deficitar. Multora le e rușine să nu-i deranjeze pe copii sau pe nepoți cu durerile lor. Accesul la medici poate fi greoi, mai ales în mediile rurale. Mulți consideră că boala vine pentru că… așa a vrut Dumnezeu. În realitatea medicală, majoritatea situațiilor sunt corectabile dacă omul ajunge la spital. În realitatea medicală ideală, omul nici nu trebuie să ajungă la spital, pentru că el stă sănătos și bine mersi acasă, chiar și la 80 de ani. Dar, dacă ai făcut pneumonie și rămâi acasă, riști să-ți pierzi toate zilele, în vreme ce în spital lucrurile se rezolvă în 7-10 zile, cu câteva perfuzii.
Complianța la tratament este, iarăși, o problemă mare. Sunt oameni care iau și peste 10 pastile pe zi, iar, în timp, fie le încurcă, fie se plictisesc de ele și nu le mai iau. Dacă ai fibrilație atrială și întrerupi anticoagulantul oral, riscul de a face embolie (cerebrală, cel mai adesea) este foarte mare. Am fost chemat să văd vârstnici paralizați după AVC sau cu ischemii cumplite de picioare, în condiția în care erau în fibrilație și nu mai luaseră de câteva luni bulina pentru subțierea sângelui. Iată cum o pastilă pe zi, ignorată, poate duce la amputări, la pareze sau chiar la deces! Ce paliație mai faci când ai un om paralizat în pat? Asta cântărește enorm pentru întreaga familie, care va trebui să se ocupe de un caz incredibil de greu.
Depinde de fiecare cum trăiește și cum ajunge la bătrânețe. Cum intră sau nu în aripa aspră a paliației. Avansarea în vârstă nu e corelată automat cu boala. Am întâlnit o mulțime de oameni de 70-80-90 de ani joviali, activi, normoponderali, impecabili în comunicare, cu pasiuni cultivate, cu poftă de viață!
Material realizat de dr. Vasi Rădulescu exclusiv pentru sănătatea-de-azi.ro.
Dr. Vasi Rădulescu este medic specialist internist, expert în nutriție, autor de cărți care promovează sănătatea.
Sursă foto: 123rf.com
