fbpx
Home » De ce apar pete pe dinți și cum poți împiedica acest lucru?

De ce apar pete pe dinți și cum poți împiedica acest lucru?

Autor: Angelica Ciltan
0 comentariu 67 vizualizari 7 minute timp estimat

Cafeaua, ceaiul, vinul roșu, prăjitura cu afine – perfecte pentru ocaziile sociale, dar din nefericire pot provoca pete pe dinți. În timp ce unii și-ar putea sacrifica doza de cofeină de dimineață de dragul unui zâmbet mai strălucitor, majoritatea dintre noi nu sunt atât de curajoși. Te întrebi cum ai putea să-ți savurezi cafeaua și în același timp să-ți păstrezi zâmbetul strălucitor? Iată câteva sfaturi care te pot ajuta să reduci la minimum petele de pe dinți cauzate de unele dintre alimentele și băuturile preferate.

Care sunt vinovații?

• Orice aliment sau băutură care pătează hainele sau covorul, îți poate păta dinții. Sosul de soia sau de roșii, curryul, vinul roșu, oțetul balsamic, fructele de pădure de culoare închisă (afine, mure, coacăze negre), băuturile gen cola, ceaiul și cafeaua pot păta dinții. Dinții sunt acoperiți de un biofilm, iar aceste lichide și alimente pătează acel biofilm. Dacă biofilmul nu este curățat, petele „se fixează” și pot afecta smalțul în profunzime.

• Substanțele închise la culoare, cum ar fi sosul de soia și cafeaua, nu sunt însă singura problemă. Pătarea dinților este favorizată și de acizii conținuți de unele alimente și băuturi: fructe acide, sucuri de fructe, vin, băuturi răcoritoare sau energizante. Acidul pe care acestea îl conțin demineralizează smalțul dentar, acel strat foarte dur care alcătuiește învelișul exterior al dintelui. Prin „înmuierea” smalțului, suprafața dintelui este mai predispusă la colorarea de către alimente.

• La fumători, dinții se pot colora în galben sau maro din cauza gudronului și nicotinei din țigări.

• Unele antibiotice, precum tetraciclina, ciprofloxacina, doxiciclina, pot colora dinții.

• Apa de gură ce conține clorhexidină sau clorură de cetilpiridiniu poate, de asemenea, păta dinții. Din fericire, aceste pete pot fi îndepărtate ușor în cabinetul stomatologului.

Moderația este esențială

Există strategii pentru a minimiza colorarea, cum ar fi să înghiți rapid sau să sorbi lichidele cu paiul ori poate să eviți complet aceste alimente. Dar câți oameni sunt dispuși să renunțe la aceste mici plăceri ale vieții? Și cum ar fi să mergi la restaurant și să-ți bei vinul roșu cu paiul?

Specialiștii spun să continuăm să ne bucurăm de vinurile și alimentele minunate pe care le avem, dar cu moderație. Adică să nu sorbim cât e ziua de lungă ceai verde sau suc de fructe.

Clătește, perie, repetă

O bună igienă orală este esențială pentru a ne menține dinții sănătoși și strălucitori. Știim că unele alimente și băuturi pătează dinții. Astfel, putem preveni acest lucru dacă ne curățăm dinții cu periuța și pasta de dinți în fiecare zi, dimineața și seara. Clătirea gurii cu un pahar de apă imediat după masă este, de asemenea, un gest util.

După ce ai consumat alimente sau băuturi acide, așteaptă o oră înainte să te speli pe dinți și să folosești ața dentară, căci smalțul este sensibil.

Mestecă guma cu xilitol

Respirația proaspătă nu este singurul motiv pentru a ține la îndemână un pachet de gumă. Guma de mestecat stimulează secreția salivei, care ajută la neutralizarea acizilor din gură, împiedicându-i să atace smalțul dinților și să-l lase vulnerabil la pete. De asemenea, saliva este esențială în remineralizarea smalțului.

Este preferabil să alegi o gumă îndulcită 100% cu xilitol. Xilitolul, cunoscut și sub numele de „zahăr de mesteacăn”, este un înlocuitor natural al zahărului, obținut din scoarța mesteacănului sau din alte surse vegetale, precum porumbul.

Studiile arată că folosit în cantitate de cel puțin 6-7 g pe zi, xilitolul ne poate feri de carii, gingivită și boala parodontală, având capacitatea de a reduce placa bacteriană.

Trecerea anilor și culoarea dinților

Asemeni mușchilor, oaselor și pielii, dinții se modifică odată cu vârsta. Aceștia sunt compuși în principal din două substanțe: dentina, care este de culoare galbenă și formează cea mai mare parte a dintelui, și smalțul, stratul exterior de protecție, care are un aspect albicios translucid.

Cu timpul, camera pulpară din interiorul dintelui – unde se află vasele de sânge și nervii – scade în dimensiune, iar în interiorul dintelui se creează dentină suplimentară. În plus, smalțul devine mai subțire, astfel că dentina, fiind mai pigmentată, devine mai vizibilă. Iată de ce, pe măsură ce înaintăm în vârstă, dinții noștri capătă o nuanță gălbuie.

Tratamente de albire

Pe piață există o varietate de produse care pot ajuta la albirea dinților, inclusiv paste de dinți, geluri, ape de gură, benzi. În plus, există agenți de albire obținuți de la stomatologi sau aplicați de către aceștia. Aceste produse diferă în ceea ce privește costul, metoda de utilizare și eficiența.

• De obicei, pastele de dinți cu efect de albire sunt cele mai accesibile și mai ușor de utilizat, dar acestea vor da doar rezultate subtile.
• Benzile și gelurile de folosit acasă sunt mai costisitoare și implică mai mult efort, dar, în general, produc îmbunătățiri mai evidente ale culorii.
• Albirea în cabinet este cea mai costisitoare și mai dificilă, dar are ca rezultat cea mai spectaculoasă albire.
Înainte de a selecta un produs de albire, consultă un dentist. Acesta te poate sfătui privind metoda potrivită nevoilor tale.

Bine de știut!

• Petele cauzate de tutun, alimente și băuturi pot fi de obicei îndepărtate prin proceduri de albire a dinților. Alte colorații, de pildă cele de origine genetică ori cauzate de medicamente (tetracicline), pot fi permanente, deci atenție cu ce te tratezi!

• Spală-te pe dinți cel puțin de două ori pe zi pentru a păstra smalțul în bună stare și a elimina eventualele pete.

• Evită lichidele foarte reci sau foarte calde: schimbările de temperatură permit petelor să penetreze smalțul.

 

Citește și:
Trucuri simple ca să alungi oboseala de pe chip
Lavanda relaxează și alungă insomnia
Cearcănele: de ce apar, cum le tratezi natural

 

Sursa foto: www.123rf.com

 

Lasa-ne un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și utilizarea datelor dumneavoastră de către acest site web.

Articole similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accepta Mai multe

Politica de cookies