fbpx
Home » Flora intestinală, prietena ta genială!

Flora intestinală, prietena ta genială!

Autor: Dr. Vasi Radulescu
0 comentariu 309 vizualizari 4 minute timp estimat

Bacteriile pe care le avem în intestine constituie un complex, un sistem care comunică încontinuu cu noi, participând activ la procesul de digestie și la sinteza unor substanțe indispensabile. Dacă nu avem grijă de microbiotă, adică de totalitatea populațiilor de bacterii „prietenoase”, riscăm tulburări serioase și afecțiuni diverse.

Citește și Importanța microbiomului uman

La ce e sensibilă flora intestinală

Flora intestinală este sensibilă la antibioticele pe care le luăm tot mai des, de multe ori în patologii care nici nu au nevoie de antibiotic, de fapt. Este, de asemenea, sensibilă la antiinflamatoarele pe care le administrăm în cele mai banale dureri sau inflamații. Este sensibilă la toate schimbările pe care le facem în dietă, pentru că, așa cum noi avem nevoie de toate grupele de nutrienți, la fel se întâmplă și în cazul lor.

De ce e importantă starea microbiotei

Apar tot mai multe studii care arată legături între starea microbiotei și riscul de declanșare a unor afecțiuni cum ar fi boala Alzheimer. Există și niște discuții privind microbiota și apariția autismului. Mai mult, s-a observat că persoanele obeze au populații sărace de bacterii în intestine, selecționate, în timp, pe baza dietei defectuoase a persoanelor respective.

Un studiu efectuat de Cindy Davis și publicat în 2016 în Nutrition Today arată că există o legătură între sănătatea microbiotei și masa corporală. Pe scurt, persoanele cu o populație diversificată de microorganisme sunt mai puțin predispuse la obezitate. Bacteriile din flora intestinală participă activ la reglarea utilizării de energie de către celule, iar ele pot participa, în timp, inclusiv la scăderea masei corporale – trebuie doar să învățăm cum să le manipulăm.

Citește și Apariția poliartritei reumatoide ar putea avea legătură cu o anumită bacterie 

Funcțiile microbiotei

Exact în clipa în care citești aceste rânduri, microbiota ta sintetizează biotină, folat, vitamina K, procesează și solubilizează fibrele alimentare, inactivează amine (se formează în mâncare în urma procesului termic de gătire), optimizează comunicările între componentele sistemului imunitar, protejează intestinele de atacurile patogenilor care nu au ce căuta în tubul nostru digestiv.

Iată numai câteva funcții cruciale pe care le are acest ecosistem preponderent bacterian, de care, fără să știm, ne cam batem joc, făcând excese de medicamente sau producând mari dezechilibre prin adoptarea unor diete fantasmagorice.

Reține asta: flora intestinală este prietena ta genială! Și o vrei sănătoasă, pentru că de ea depinde și sănătatea ta!

Dr. Vasi Rădulescu este medic specialist internist, expert în nutriție, autor de cărți care promovează sănătatea.

Sursă foto: 123rf.com

Citește și 24 de sfaturi pentru o nutriție corectă

Lasa-ne un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și utilizarea datelor dumneavoastră de către acest site web.

Articole similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accepta Mai multe

Politica de cookies